De ce-mi pierd timpul si mai ales de ce o fac fara sa stiu pe ce, fara sa-i simt miscarea sinuoasa, fara sa ma simt purtata pe sau pe langa el, de ce nu realizez nimic si daca ma gandesc in urma am senzatia unor pasaje mari enorm de vide? daca as fi chemata in boxa acuzatilor sa dau socoteala ce am facut ieri, n-as stii sa spun, sau as ingaima incurcata ceva, morfelind cuvintele.
ultima asta luna in care aici nu am mai pus nimic din mine a trecut fulgerator, n-am pastrat din ea decat gustul uitarii. Nu mai am constiinta de sine. Nu mai pot sa o am. Nu mai stiu cum. Nu mai am timp sa o am.
Nu am timp. Dar nu sunt ocupata. Paradoxal, nu? Nu. Scoala nu-mi umple timpul, internetul nu-mi umple timpul, statul cu prieteni si socializatul nu o fac…dar ce, ce? Imi raman in medie 5-6 ore pe zi pe care nu stiu pe ce le dau.
Amintirile mele din ultimele 30 de zile in ordine inversa, bineinteles sunt asa vagi si haotice ca devin imperceptibile altei fiinte decat sinele:
* azi: aniversari. bomboane. iesit cu D., M., C., o pereche de papusi de portelan.
* ieri: frigul de la 8 jumate
* luni: coralia(9 ani)
* vinerea trecuta: balul fad. mirosul de scortisoara in planters
* nedefinit in trecut: goana dupa rochii
* nedefinit in trecut: intunericul pe trepte reci. lacrima simultana hohotelor de ras. ceva din luna amara.
……
N-am prea multe de insirat. N-am mai nimic de descris, mai nimic din care sa-mi amintesc ceva la anu’. Am amintiri si experiente plate.
Cat de intens e ritmul unei vieti intense? …
Arhiva categoriei 'Uncategorized'
si…nu ma intreba din urma
lego
se spune ca in copilarie, cand micutul descopera primele activitati care ii plac si li se dedica in totalitate, se intrevad aptitudini si pasiuni pentru mai tarziu, ceea ce ma face sa cred ca ar fi trebuit sa ma gandesc serios sa dau la constructii. da, mi-au placut intr-un mod special adevaratele constructii cu tot ce inseamna ele: sapaturi, temelii, turnarea stalpiilor, a placilor, zidirea caramizilor, tencuirea, gletuirea, zugravirea, cimentul, adezivii etc. Cati dintre voi rugau munictorii sa ii care cu roaba si pe cati v-a impins curiozitatea pana la a va prinde aproape degetele in cureaua de la betoniera sau macar cati dintre voi stiti diferenta dintre mortar si beton?…
Jocul copilariei mele a fost jocul de lego. De la placile pt sosea, cu intersectii, curbe, strazi drepte, la piesele pentru casa, geamurile, usile, rotile de masina, elicea de elicopter, telefonul, florile, copacii…. Imagineaza-ti copilul aplecandu-se asupra pieselor intr-o eterna lupta pentru recombinare, forme noi, constructii noi, in care ea ca un demiurg creaza si insufla viata a patru omuleti de plastic.
ps. floricele multicolore, braduti si copacei cu coroana rotunda asa, am si eu:). bineinteles am pastrat lego-ul meu vechi, chiar daca adancimea varstei mele l-a exilat in podul prafuit.
constiinta
numele meu pe buzele tale e ecoul zarilor. Am uitat cum ma cheama, cine sunt si ce vreau…poate sunt nisipul ce scrasneste sub adidasii tai, guma fada pe care ai lipit-o in banca, scrumul ce ramane-n urma ta pe jos sau flacara brichetei cu care ti-ai aprins tigara in dimineata asta proasta. Hai sa ne jucam cu lumina, sa o aruncam de la una la alta cu ochii carpiti de somn cand ma grabesc sa ajung la scoala…imi simt retina arsa, vreau sa ma trezesc pe intuneric si tu sa fi acolo sa nu am lasi s-adorm la loc, tu sa ma tragi de maini din visare, sa ma ciupesti, pana ma-nviorez ; sa imi legi sireturile si sa ma impingi afara cand lenea ma trage inapoi. Vreau sa fi in spatele meu sa mi faci curaj, sa ma obligi, sa te impui. Esti atat de firava din vina mea, mereu te-am subnutrit, te-am maltrat, te-am schinjuit, te-am vandut pe joc si placeri marunte…acum sunt vocea umila ce striga dupa tine pe jumatate afundata in temnita in care te-a silit sa zaci. Esti speciala pentru mine si am nevoie de tine acum. Daca nu ai avea un nume, ti-as spune « suportul moral al trupului istovit », dar te numesti deja : « constiinta ». Si te caut…ma straduiesc amarnic.
jeleu.
… prima zi de scoala. Si a fost bine. Incredibil de bine. Agitatia, forfota, inghesuiala din curtea scolii, feţele noi, explozia de culori, de varste, de stiluri, starile variate, de la emotia bobocilor care asculta sfiosi cuvintele din deschidere ale directorului, la cei mai mari, care au mai fumat discursul de cateva ori si sunt satui, goana in clase, prin multimea de pe culoare, zambetele, saluturile, sarutarile in goana pe obraz, tot haosul din clase, barurile pline, in care se inghesuie oamenii in jurul scrumierei adanciti intr-o conversatie vesela si vivace, dorul de vacanta si un usor sictir…toate au conturat identic patru generatii cu aspiratii si vise diferite, inchise in acelasi liceu-cimintir.
…totul avea acelasi gust de dinainte cunoscut.
si mi-a parut bine,
bine ca a inceput//
si rau ca s-a sfarsit o alta etapa. ma simt atat de departe de anul trecut.
imbatranesc si viata se joaca cu mine.
maine la 8 o sa fiu la liceu si ma amuza ca incep orele cu religia. o sa adaug la sfarsitul rugaciunii si un “doamne ajuta!;;)” si poate, poate totul va fi bine:>.
jeleu.
The Prestige
“Every great magic trick consists of three parts or acts. The first part is called “The Pledge”. The magician shows you something ordinary: a deck of cards, a bird or a man. He shows you this object. Perhaps he asks you to inspect it to see if it is indeed real, unaltered, normal. But of course… it probably isn’t. The second act is called “The Turn”. The magician takes the ordinary something and makes it do something extraordinary. Now you’re looking for the secret… but you won’t find it, because of course you’re not really looking. You don’t really want to know. You want to be fooled. But you wouldn’t clap yet. Because making something disappear isn’t enough; you have to bring it back. That’s why every magic trick has a third act, the hardest part, the part we call “The Prestige”.”
Filme…exista multe feluri de filme si putine sunt cele care chiar merita vazute. In mod normal nu as dedica o postare pe blog unui film, dar exista unul care m-a impresionat. The Prestige mi s-a parut absolute superb. Un film psihologic despre pasiune, ambitie, obsesie, dragoste, ura, razbunare si sacrificiu de sine, un film complex, cu 3 planuri temporale si un sfarsit care te bulverseaza total. Asta chiar merita vazut.
Akary
joc
tagged by stefan, mai departe sa-l faca cine vrea:))
http://petarda.organul.ro/quiz.php?quiz=1
Eu am iesit 10%. Altceva nu comentez…cod, ceva, nu are asa ca mi e lene sa dau print screen, sa decupez imaginea si sa o postez ca sa va arat ce frumos arata bara cu 10%.
jeleu.
Morse
Povestea spune cum Ionel, rapit de Petrachescu, vanatorul, lasa in urma resturi de silex cu ordine precisa : doua mici, doua mari, doua mici…adica doua puncte, doua linii, doua puncte [S.O.S. in Morse] La noua ani mi-as fi dorit sa invat codul ca sa comunic la scoala prin batai de degete in banca, dar nu l-am gasit nicaieri. Acum mi se da o noua sansa, cam tarzior intr-adevar. Iata:
” -… .-. .- …- — —. .- .. .-. . ..- … .. – … .- — .- -.. . … -.-. .. ..-. .-. . –.. .. “
pentru traducere si informatii despre codul Morse incercati www.morse.ro
ps. “povestea” e “ciresarii” vol.1
jeleu.
planet unicorn
it’s so gay it’s funny.
smoking?…
Pro si versus fumat prin desene^^.
winston&the flintstones, reclama anilor ‘50 la tigari
goofy-no smoking episode[1951]
family guy-anti-smoking, 303
superman anti-smoking ad
si “25 ways to quit smoking” desenat:> si f tare:)
jeleu.
Poveste cu degete.
Pastrez in palma senzatia mainii care a trecut prin ea, care si-a asezat sufletul acolo si apoi si l-a tras pe neasteptate, indepartandu-se cu el fara sa simta…cu revelatia trista a disparitiei cand degetele incercand sa se stranga pe degetele celelalte nu gasesc nimic si se infig in podul palmei lor, usturator…cu falangele care rascolesc salbatic golul si cauta spiritul ce a trecut prin ele zburand in cautarea unei maini masculine, mai putenic protectoare…cu degetele ce rad vesel crezand in reintoarcere, credinta ce se evapora pas cu pas odata cu timpul, ba in zambet, ba in grimasa, ba in scancet de teama. Sunt degete ce nu au mai revenit, au alergat dupa alta strangere decat a prieteniei platonice intre maini feminine, s-au aruncat in goana sexualitatii pe care nu au gasit-o. Si palma mea le-a asteptat docil, le-a inlocuit mereu cu alte maini cu strangere la fel de adanca, dar a pastrat fidel amintirea celor ce au alergat dupa contopirea virila si nu le-a acuzat de altceva decat de abandon total. Degetele stiu sa inteleaga abandonul partial, sa imparta mana pe care o strang cu alte degete de sex opus, dar nu pot deslusi de ce mana s-a desprins de tot si a plecat imbufnata, degetele nu sunt capabile sa priceapa de ce ea se uita pe furis, rautacios, cu o privire taioasa, si de ce le zambeste fals si sec. Degetele uita sa ierte cand regasesc constiinta murdara in locul inocentei blande si afective…degetele invata si ele sa fie ostile si se inchid tacute in interiorul altei maini.
jeleu.
Eco-electricitate
Stiam de mult ca poti face o baterie din lamaie, dar din cartofi?? si din cate am vazut se pare ca e mai practica si mai puternica.
calea mi-a fost luminata…de acum o sa mi conectez mp3-ul la tocanita de cartofi ^^ si poate vor urma si alte legume in seria celor care creaza curent si in loc sa urasc ciorba ca acum, o sa o iubesc cand o sa-mi tina calculatorul in viata, in timpul penelor de curent…o, da^^
cat despre lamaie…nu e asa grozava, am incercat si eu experimentul si are eficienta minima. iata si videoul cu lamaia pt cei care nu-l stiu:
jeleu.
In the year 2525
Oare ce ne rezerva viitorul? Imi aduc aminte de compunerile pe care le-am scris ca tema pentru engleza despre masini zburatoare, teleportare, ore tinute prein internet si alte lucruri in genul asta. Tare as vrea sa fie posibila teleportatea acum. Asa chiar am putea calatori oriunde *dreamy face* Dar cred ca ar fi mai bine sa ma intoc la realitate. Intr-un fel evoulam, pe de alta parte de afundam din ce in ce mai mult pe un drum care nu duce la ceva bun (poluare etc). Oare unde o sa ne duca toatea astea?
Nu se stie niciodata ce ne rezerva viitorul pana nu ajungem in punctul respectiv. Am gasit pe youtube (defapt mi-a fost dat link-ul carte) un clip care prezinta o varianta de viitor. Mie mi-a placut mult clipul, melodia si felul in care a fost realizat, dar sa ajungem sa traim intr-o astfel de lume ar fi trist. Anyway, vizionare placuta si astept parerile voastre.
Akary
A murit
Ieri a murit Florian Pittis. Avea cancer.
Trist, intr-adevar trist. Imi inchipui cuvintele scrise mai sus rostite de un actor, cu o pauza intre cele doua propozitii, intr-o liniste mormantala. A murit… Pacat, imi placea, avea ceva aparte. De cand eram mica l-am indragit ca membru al formatiei Pasarea Colibrii, formatia mea preferata de atunci si pe care inca o ascult cu placere. Imi placea atat vocea lui, cat si infatisarea prin faptul ca se diferentia prin ceva de restul si era preferatul meu. Vocea aceea, intonatia….placute si patrunzatoare… A avut o voce care nu va fi uitata.
Odihneasca-se in pace.
Akary
Just a poem
De ceva vreme (un an si ceva) m-am apucat sa scriu poezii. Bine, stiu ca nu sunt chiar asa de bune, dar macar acceptabile sunt. Ma uitam pe niste foi pe care le-am depozitat mai demult intr-un loc si acolo au ramas multa vreme cand am dat peste poezia asta. Nu-mi mai aduc aminte ce m-a inspirat sau de ce am scris-o, dar sunt oarecum multumita de ea. Stiu ca nu e prea lunga (in general poeziile mele nu sunt), dar mi se pare destul si atat.
Stars shall rise upon your grave
Light your pain forever more
You’re not real, you’ve never been
You’re only a ghost that’s hunting me
My soul is weak, you can not see
All that lays inside of me
Astept pareri (^_^)
Akary
Indochine.
Asta nu e statuia ridicata unei formatii. Indochine nu imi place profund, dar sunt cei mai buni pe care i-am gasit cu versurile in franceza, iar videoclipul mi se pare fain. “Marilyn” a aparut pe albumul ”Paradize” (2002). Atat.
Marilyn
Embrasser le garçon
Sur la bouche
Et puis se mouiller
L’emmener dans le fond
Du couloir
Et puis se brûler
Etre blanc être pâle
Se rechercher la vie
Se faire mal
En se disant que juste après
Juste après
On ne le regrettera
Sûrement pas
Juste après
Moi je veux vivre
Vivre
Vivre
Un peu plus fort
Embrasser la fille
Sur les lèvres
Et puis décider
Descendre pas à pas
En bas de l’escalier
Encore plus bas
Ne pas savoir qui l’on va
Trouver dans le fond
Ce qu’est la vie ce que j’en sais
Ce qu’il faut croire
Moi je veux vivre
Vivre
Vivre
Encore plus fort
Moi je veux vivre
Vivre
Vivre
Un peu plus fort
Et puis se sacrifier
Et puis se crucifier
Sans hommage
Et puis rester cachés
Les corps écartés
Sans espoir
S’abandonner
Ne plus jamais s’en déplaire
Juste en fermant les yeux
S’imaginer ses dieux
Nous on veut vivre
Vivre
Vivre
Encore plus fort
jeleu.
Ce vreau defapt?
De multe ori am intalnit pe internet blog-uri si m-am gandit sa-mi fac si eu unul, dar daca nu se intampla ca intr-o seara sa vad la statusul Jeleului (daca preferi lui Jeleu pot sa schimb, dar ma gandeam ca “lui” se foloseste in general la numele masculne de aia am ales varianita asta) ca vrea un partener pentru acest blog ar mai fi durat ceva pana sa ma apuc (cum zicea si Jeleu despre zilele de luni si 1). Imi place ideea de bolg fiindca este un loc in care iti poti exprima opiniile astfel incat si persoane total necunoscute si cu care altfel nu ai putea intra in contact sa poate avea acces la ele. Nu se stie niciodata ce poti gasi. Poate gasesti persoane care au aceleasi opinii cu tine, poate comment-urile lasate de alte persoane te fac sa iti dai seama de lucru de care nu ti-ai dat seama pana acum pentru ca nu ai pus problema in felul ala. Asa am gandit cand m-am oferit sa fiu partenera ei de blog si de asta imi place ideea de blog.
Totusi, pana aseara nu m-am gandit de unde vine dorinta mea de a-mi exprima parerile in acest mod pentru ca exista bineinteles o diferenta intre a-ti exprima ideile in fata unei persoane si a face acest lucru pe internet. Avand la status pe yahoo link-ul de la blog, o fata care a fost la o clasa paralele cu mine pana in cls a 8-a si pe care nu am ajuns s-o cunosc chiar asa de bine, dar am ID-ul ei a vazut blog-ul si mi-a spus ca i-a placut. M-a intrebat de ce scriu lucrurile astea pe internet (din curiozitate, nu altceva) si dupa ce i-am spus motivele pe care le-am expus si mai sus am incercat sa merg si mai adanc, sa ma gandesc de unde vin si ele. De ce am vrut un blog? De ce am vrut sa-mi exprin astfel parerile? De ce am vrut sa poata citi oricine si nu numai cei pe care ii cunosc? Pana acum am gasit un singur raspuns satisfacator si anume acela ca vreau sa cunosc prsoane noi cu diverse opinii, fie asemanatoare cu ale mele, fie diferite. Bine, de cunoscut mai mult pe hi5 si IMVU, aici mai degraba un fel de discutie despre anumite idei (asta daca primesc commenturi).
Cu ocazia asta am observat ca, desi era destul de aproape (am invatat in aceeasi scoala si am ID-ul ei de mai mult de un an, tin sa subliniez asta), pana acum nu am cunoscut-o cu adevarat din simplul fapt ca nu am vorbit prea mult cu ea. Este intr-un fel interesant, ciudat oarecum si probabil ironic cum de abia dupa multa vreme descoperi ceva ce iti era la indemana sa descoperi de multe vreme. Acum mi-am dat seama, dar oare cate astfel de situatii au trecut fara sa-mi dau seama? Cate alte persoane nu am cunoscut stiind doar foarte putin despre ele si crezand ca stiu destul? Well…comunicarea face totul. (^_^)
Cu alte cuvinte, scurt si la obiect: commenturile sunt mai mult decat bine-venite (^_^)
Akary
invechire
nu am nimic azi. nici chef, nici timp, nici stare, nici ganduri, nici emotii, nici aer sa respir, nici cald, nici rece, nici pe mine.
as vinde trei ore din viata, as da un sfert din amintirile mele, as sta nemiscata in inertia timpului doar sa-mi primesc inapoi copilaria.
stii ca nu ma misc pe axa timpului. am fost impinsa cu el din inertie. nu ma mai pot opri. l-a urmarit atata timp c-un ochi atent…m-am avantat cu zambet larg spre matur.
si iata sunt aproape “mare”
ma simt copil, desi ma negi.
si gandul meu are suflet fragil , iar gandul tau are aripi murdare.
poate e prea tarziu sa ma intorc in timp, sau prea devreme sa schimb ceva. poate gandesc frumos sau tu gandesti urat. si poate gandurile noastre unite vor naste dimensiunile realului.
poate ce mi-ai spus era perfid sau poate mult prea sincer si poate eu…poate eu te-am crezut cand ai zis ca orice copil moare si e inglobat putin cate putin de adultul ce i-a zacut somnoros in trup ani in sir.
si inca simt in mine cum rasuna copil. si tipatul lui si scancetele groaznice imi vor frange poate corpul din care se va ridica cu ochi nevinovati copilul, copilul cu plete brune si ochi negri. sunt atat de departe de el…par scurt, ochi decolorati.
mi se spinteca mintea sub doua dorinte antagoniste…maturitate si copilarie. vand tot pe libertate. imi caut trecutul, incerc sa ma strecor in el. fug de prezent, fug de viitor. mi-e teama.
nu vreau. nu pot. nu timp. nu! nu…
de azi mai contabilizez inca o luna. e ziua mea. la multi ani imbatranirii mele!…sunt deja la “si 3 luni”. sunt tarata inainte in invechire.
jeleu.
Fotografii
Fotografii… *dreamy face* Si eu, ca multe alte persoane, sunt pasionata de fotografii. Cateodata raman cu privirea pierduta spre un loc anume care mi se pare memorabil, dar apoi imi aduc aminte ca singurul aparat foto pe care il am la mine este cel de la telefon cu care nu ies chiar atat de bine pozlele (asta cand ies pe afara fiindca aparatul foto e cam mare sa-l iau cu mine). Eh, in curand sper sa am si unul digital numai al meu (tata chiar imi sugera unul care sa poata face poze si sub apa). Colegii mei imi cunosc foarte bine aceasta pasiune avand in vedere ca ei sunt modele foarte des (fie ca stiu, fie ca afla de abia dupa ce am facut poza 
).
Am auzit de multe concursuri de fotografii si azi m-am gandit sa particip si eu la unul. Cel mai la indemana a fost cel de pe hotnews.ro (asta avand in vedere ca este singurul de care stiu momentan) asa ca m-am inscris si am pus si eu o poza ( o sa mai pun si altele avand in vedere ca maximul e 5). Cand m-am uitat la pozele care sunt deja in concurs, m-am simtit un pic descurajata. Unele sunt extraordinare (majoritatea) si e cam greu sa ai sanse pe langa el, dar asta nu ma impiedica sa-mi incerc norocul. Daca ar fi dupa mine, 90% din pozele de acolo ar fi premiate. Din pacate asa ceva este imposibil. 
Pentru cei interesati de pozele din concurs uitati link-ul: http://www1.hotnews.ro/concurs_mm/poza.php?ID_c=8&ID_s=11 Daca vreti sa vedeti poze artistice si poze foarte reusite, aici este locul perfect sa le gasiti.
Akary
o alta lume
Intotdeauna mi-am platit greselile. intotdeauna mult prea aspru. Erorile mele, unele infime, altele monstruase, s-au intors si m-au muscat de maini si parca cicatricele lor inca sangerande se mai deschid uneori spre a absorbi praf si se infecteaza fericite. Da, mi-o faceti mereu rani ale mele nascute din neatentie, din nepasare, din rea-vointa, din cruzime…
Ultima mea greseala: am uitat o carte la un prieten din brasov si mi-a trimis-o azi cu autobuzul. A trebuit sa ma duc sa o ridic din Autogara. Eu…singura, dezorientata, agasata de soare, enervata, neatenta, plictisita si somnolenta…coborarea o statie mai tarziu din maxi-taxi, mersul pe jos inapoi cu soarele ce ma izbea in tample, marginea orasului, praful marunt, caldura inabusitoare, manelele urland, mirosul greu de mici si carnaciori pe gratar[nu cred ca voi mai suferi vreodata micii], oamenii colorati, tiganca urata ce-si alapta puradelul cu tigara in mana[oare biata creatura se hranea si ea cu nicotina?], tiganca inconvoiata ce-si tara sacul de peturi goale, banca murdara din plastic, pe alocuri patata cu smoala, tanara din slatina cu picioare atragatoare, imbracata vulgar, blonda frumoasa care m-a intrebat daca poate sa se aseze langa mine si mi-a zambit, bodegile de pe marginea autogarii, magazinul infect in care am intrat din plictiseala si mi-a atras atentia cu dezgust musculatura tipului de pe pachetul de chiloti [oare nu poti purta boxeri decat daca ai bicepsi exagerati?], soferii jegosi, cu cate o ureche gaurita la baza in cel mai cocalar mod, aglomeratia de autobuze si microbuze ruginite, vopsite pestrit, murdare, oamenii imbracati prost, tricourile din licra mulate, blugii chinezesti urati, tarana maronie de pe asfalt, freamatul, pendularea “provincialilor” coborand ca vitele din masini vechi de transport in comun, porumbeii ce ciuguleau calmi din mizeria trotuarului, vrabia speriata ce se tavalea in tarana, teama mea de a sta singura printre necunoscutii cu fete slutite de ura si vicii, privirile nerabdatoare spre ceas, sentimentul unei asteptari nesfarsite, o jumatate de ora teribila, mainile intinse pe geamul autobuzului spre pachetul din mainile soferului intre doua varste, un copil paranoizat la maxim ce a spus cu glas subtire numele ce-i permitea sa intre in posesia cartii, goana inapoi prin autogara, sentimentul eliberarii, starea falsa de calm, ritmul cardiac alert in timp ce strabateam strazi laturalnice de periferie, marul cumparat din magazinul din statie, mar importat, fad, mare, lucios, un maxi-taxi in care era liber locu-mi preferat, tarfa cu pantaloni de satin, coborarea, femeia intre doua varste ce m-a calcat pe picior, imaginea casei la cincizeci de metrii, la douazeci, la zece…si apoi acasa, sentimentul de apartenenta si calmul.
jeleu.
Aparatul foto
Aseara am gasit ratacit intr-un sertar aparatul vechi de fotografiat pe care l-am primit de la un colectionar de antichitati…husa prafuita, capsele bine infipte. Imi vibra in maini de emotie. L-am desurubat greu din husa si m-am chinuit titanic sa-i redescopar tainele de mult uitate : mai intai obiectivul pe care l-am lansat cu greu in afara ascunzisului sau unde se pliaza ca un acordeon, cu sistemul sau de lentile si scale de reglaje frumos numerotate, apoi l-am despicat, l-am spintecat in doua si am patruns in interiorul sau cu fascinatia intaiului descoperitor al unei insule neintinate de vizitatori…camera fotografica, marginita de un patratel de sticla rosie cu o lamela glisanta care sa permita sau nu luminii sa patrunda in corpul lui perfect, locul pentru film din cate mi-am dat seama[filmul cred ca arata ciudat] si inca o adancitura paralelipipedica de aceeasi marime, a carei utilizare nu o pricep, decat daca nu cumva se folosea pentru a pune ceva baterii rudimentare si vizorul care se ridica printr-un mecanism deasupra aparatului si e format din doua lentile patrate imbracate in otel.
Am pus minunatia asta langa aparatul meu foto digital si parca el, antic si negru stralucea mai tare in lumina veiozei decat fratele sau argintiu, mult mai recent venit pe lume. Pur si simplu il eclipsa pe frumuselul celalalt exagerat modern si il punea in semiobscuritatea banalului. Era alaturarea imperfecta dintre artistul deplin, impovarat de statutul sau de vedeta si un umil discipol, fara talent, initiat din mila in tainele fotografice.
Ma rodea amarnic curiozitatea cat e de vechi, asa ca am cautat pe net si l-am gasit.
Fabricant: ZEISS IKON
Marque: ZEISS IKON
Modèle: Ikonta B (type 521/16)
Objectifs: Zeiss Ikon “Novar” 1:6,3 /75mm – m. au p. de 1,2m à l’infini
Obturateur: Klio 1s-200e +B à armement préalable
Diaphragme: Iris
Armement: clef
Flash synchro: oui
Viseur: Optique (Galilée)
Mise au point: au jugé, par rotation de la frontale
Cellule: non
Format: 6×6
Support: Film Bobine 120
Pays: Allemagne
Années de fabr.: 1948/53
Numéro: 0 72653
Matière: métal gainé
Asa ca a fost fabricat intre 1948-1953 si deci poate avea intre 53 si 59 de ani^^
Cat de tare mi-ar placea sa fac o poza cu el. Dar tocmai m-am convins ca nu voi mai gasi in veci film pentru el si la asa o frumoasa varsta e foarte posibil sa nu mai functioneze. Ma voi limita la a-l admira si ma voi uita la o poza cu fratele lui Nikon Coolpix l6, care nu e nici pe departe asa minunat.
jeleu.
Inceput
Ani de zile le am impus tuturor planurilor mele să se nască în zile de luni, sau de întâi.
De luni nu mai beau cafea…de luni nu mai pierd vremea pe net…o să răsfoiesc romanul ăla…ne vedem luni…de la întâi mă apuc de învăţat…promit c-o să mă schimb…de la 1 încolo o să-nvăţ să tac.
Ştii câte planuri proaste şi câte proiecte neîmplinite am făcut aşa ? Poate sute.
Încep să cred că ziua de luni şi data de 1 au tente fataliste…nimic din ce mi-am propus să fac începând cu ele nu a durat. Totul a fost un larg de vânturi ce mi-a spulberat visele, dorinţele, ambiţiile. Şi ca un nihilist mi-am cladit din nou speranţele pe momentele lunii pe care le simţeam distructive.
Ieri am inaltat un ochi superstitios catre calendar[zi de intai] si mi-am pocnit cu mana stanga mana dreapta care se intinsese deja flamanda de a scrie primul post spre tastatura. Nu vreau ca si biata Akary sa fie urmarita de blestemul monstruos al zilelor mele cu proiecte fara final.
Şi dat fiind faptul ca postul ăsta e oarecum tangent la cercul superstiţiilor îmi voi exprima şi eu îndoiala de ceea ce am scris mai sus, privitor la zilele de rau augur. Vad zilnic tot felul de oameni cu tot felul de obiceiuri si ma gandesc cum in secolul 21 mai poti crede[cand treci de varsta harry potter^^] in magie, in semne “rele”, in biata pisica neagra ce aduce ghinion, in 7 ani blestemati cand spargi o oglinda… Ma intreb ce hal de demon ar vrea sa lipeasca maldarul de nesansa de un om si sa stea cu cronometrul langa el sa contabilizeze anii, de parca n-ar avea su el casa, familie si prieteni cu care sa iasa. In fine, las ironia. Isi mai aminteste careva de drama psihica rurala de anul trecut, pe 6 iunie[06.06.06...fac o paranteza. am vazut nu mai stiu in ce documentar ca 666 vine de la Nero prin insumarea cifrelor corespunzatoare numelui sau in alfabetul acelor vremuri. Nero a fost intr-adevar un criminal sadic persecutor al crestinilor, dar nu cred ca a fost posedat sau intruchiparea raului, ci un biet credincios fidel credintei sale pagane], cand tot poporul statea cu furca in cimintir sa spintece strigoii si moroii? Dupa ce si-au ros unghiile pana-n carne de frica, si-au lasat mintile sa croiasca din credinte primitive o asa zisa aparitie a spiritelor negre prin fiecare sat si fiecare putea jura ca a vazut fantoma unei rude moarte din cauze mai mult sau mai putin naturale. Stateam la tv si ma gandeam cum zace el Satana langa calendar numarand zilele si cata importanta au coincidentele numerice in lumea demonilor…stupid. Apropo de pisica neagra, veneam acum cateva seri spre casa si prin semiobscurul strazii pe care mergeam vad spre varful pantei cum o pisica neagra traverseaza, practic taindu-mi calea, si se opreste drept in fata mea, ca la 30 de metrii. Nu fac 3 pasi inapoi, nu o iau la goana de frica, dar zambesc. Imi arunc analitic ochii spre ea si sesizez numai semne care pe prietena mea X[nu fac publicitate] ar convinge-o ca a dat de una din creaturile malefice din intuneric: spinarea arcuita demonic, pielea-i lucioasa, dar trupul slab de-i puteai numara coastele[trimitere la calul fantastic jegos si rapanos al lui Fat-Frumos] si cu stupoare observ ca se asezase pe un maldar de nisip din jumatatea drumului. Ma cuprinde rasul. Trupul ei contorsionat a fost ceea ce mintea mea bolnava a vrut sa vada. Imaginati-va ce tocmai terminase de facut in nisip cand eu am trecut pe langa da. Ei da si acum “Niculae, ia zi ma ce ingroapa pisica?” ca sa termin relatarea intr-o nota clasica[vezi "morometii"].
jeleu.
