curvelor, cu drag…

Eu nu vand.
Nu-mi vand visele in colt de strada, ca pe semintele arse si negre ce le cumperi cu o bucata uzata de plastic in statia de-autobuz.
Nu vand sperante, nu te las sa crezi ca mi-ar pasa.
Nu vand simtire, nici atingere carnala.
Nu vand nici picioare lungi cu glezne subtiri, nici sani incorsetati amarnic, nici piele dezgolita si nici macar priviri intense sau buze frematand.

O sa vorbesc despre prostituate, dar nu in modul in care tindem sa vorbim despre ele. Nu o sa le apar dar n-o sa te las sa le acuzi. Vreau sa-ti fie mila de femeia aproape goala , cu aer vulgar, ce asteapta pe-nserat la pod; indiferenta ta sa nu-l mai lase pe cel de langa tine sa le cumpere mereu, o ora-doua ca pe o bucata calda de carne. Sa fugi de nuditatea ei, dar nu de ea in sine.
Curva nu aude niciodata cuvinte frumoase. Nu a stiut niciodata sau a uitat demult cum e sa dormi noaptea in patul ei in asternuturi curate…ea stie doar in patul tau, in bordelul ieftin, sau in camera unui hotel jegos. Nu stie cum e sa simta ce spune. Nu are cea mai elementara idee despre faptul ca e o fiinta ca si copila de varsta ei pe care o vede mergand la scoala, in timp ce ea se suie in cabina soferului de tir.
Eu cunosc una…o femeie “usoara” care s-a intors acasa la 18 ani cu un copil al ei si-al nimanui. Cand o vad am senzatia ca se chinuie sa se integreze in peisajul urban si sa treaca neobservata ea care deunezi se incapatana sa straluceasca vulgar ca sa fie aleasa. E una din cele pe care societatea le condamna cel mai aspru; a plecat din buna voie, neimpinsa de foame, cu parinti care au renegat-o si-au uitat de ea. Ce poate fi in mintea unei tipe ce a fost a tuturor pentr-o nimica toata, a celei despre care toti stim ca a trecut din mana-n mana? Cat de intensa e sila pe care o simte cand se uita in oglinda la corpul ce-a apartinut unor frustrati noapte de noapte? Dupa modul in care se poarta, timida, aparent usor speriata mereu ca va fi aratata cu degetul, dezgustul ei fata de sine e inestimabil. As putea spune ca mi-e mila de ea, daca nu as stii ca a fost doar o proasta ieftina…una pe care noi am lasat-o sa fie asa…noi si nepasarea noastra.

Vreau si alte pareri:)

jeleu.

defilare fara reţea

Scuteste-ma de tine, de tonul tau monoton, fara ondulatii, de ochii goi, ce nu imi inspira nimic, de fata ta secatuita, pe care nu se schiteaza senzatii, de mainile tale mari si osoase, cu degete inexpresive, de nemiscarea picioareleor tale cu genunchii strans lipiti, de talpile tale imobile, batute in cuie de parchet. Scuteste-ma de tine, gama larga de nemiscare si netraire, de tine care ma atragi bizar in nefiinta ta, in tacere, fixul membrelor, in adormirea simturilor si ma afunzi in mine.

Sincer azi vreau doar sa ies, sa ma arunc intr-o goana nebuna si sa simt in tample fluiditatea timpului extazica. 

E tot ce cred si iti arunc in fata, atent urmaritor al monitorului tau, dactilograful tastaturii tale, ce dai placerile marunte pe internet si filme, om inchis intr-o lume virtuala, razand prin semne si nu prin expresie, insultand prin apasari de butoane si nu prin vibratie energica a corzilor vocale, trup mort, ce nu isi misca decat ochii si degetele, sufocat intr-o mare de biti…

Sileste-ma! refuz sa imi masor fericirea in Gb si Kbits/sec.

Am sa sting calculatorul si am sa aprind viata, fara modemuri si reţele, fara torrenti, vlc sau bsplayer…am sa o descarc si sa o traiesc cu programe reale, fara teama de virusi si caderi de server.

jeleu.

“dezasfaltari” cu miros de hamsie!

Ma crizeaza orasul.
…Orasul in sine, nu oamenii.
…Orasul in miezul lui murdar, desfigurat, ciopartit, care-ti irita mucoasa nazala si te zgarie vizual.
Acum cateva luni a aparut in centru, vizavi de “Galeria de Arta”, fenomenul “hamsia puturoasa”, nascut intr-o baraca prafuita ce raspandea un miros puhav de mort in descompunere, prajit in ulei ranced si pus la vanzare cu 3 ron/portia. Ca o musca mare si gretoasa ce ajunge la maturitate si e impinsa de instinct sa se divida, s-a ivit de curand musca-pui, la 50 de metrii-un nou altar al prajelii dezgustatoare, unde tigaia sfaraie mai aprig, emanand mirosul pe distante mai mari; o asa-zisa terasa in care se camufleaza de fapt o fabrica de arme de ucidere in masa: igiena indoilenica in care se prepara hamsiile, pestisorii alterati, etc.
A doua operatiune care ma enerveaza teribil este
“amenajarea orasului”, plan pe care primaria tind sa cred ca l-a intitulat “spargatorul de straduci”. Si se limiteaza la atat: la picamere care sparg asfaltul, la utilajele care il imping, conturand gramezi de beton si la “impenetrabilele” benzile rosii ce izoleaza zecile de metrii patrati in lucru, aducandu-mi aminte de delimitarile cu fasii galbene de prin filme ale fbi-ului la locul crimei^^. Viteza de distrugere e fenomenala, centrul a fost devastat pe toate partile, dar pe nicaieri nu au inflorit pavajele colorate promise in locul betonului cenusiu, deprimant. Am castigat totusi ceva…bucati de sahara la noi acasa! Zonele de langa Teatrul Davilla si Hotel Muntenia au fost desertificate si transformate in veritabile santiere. Simt ca traiesc pe pielea mea bombardamentele zonelor de conflict. Ma intriga nepasarea celor ce trec printre gramezi de asfalt ravasit fara revolta.
Si totusi azi m-au amuzat cele doua fenomene, luate impreuna…am asistat la o contopire caraghiosa din doua lucruri nesuferite. Din cauza noilor lucrari demarate de dimineata,[santierul se extinde...din nou!!] prima baraca in care se faceau hamsii a fost mutata chiar in statia de autobuz alaturata cu tot cu scaunele si mesele ei, iar asezati nu stau consumatorii, ci trecatorii obositi ce asteapta “optul”, “nouaşpele”, “doiul”.
Fac cinste cu o hamsie in statie, pe muzica de picamer…muzica in surdina^^!

jeleu.